COMUNICAT 

În perioada 29-31 iulie 2025, Echipa Administrativă a GAL Dobrogea de Nord Tulcea, a participat la Constanța – Eforie Nord, la Workshop-ul organizat la inițiativa colegilor de la GAL Constanța Centru, cu prezența FNGAL, întâlnire dedicată Grupurilor de Acțiune locală din Regiunea Sud-Est, ce a avut ca temă abordată “Aspecte relevante privind implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală”, respectiv implementarea:

🔵#PNDR2014_2020, sm 19.4. Sm 19.2 si

🔴#PS2023_2027, DR36 si DR36F.

S-au punctat în cadrul întâlnirii aspectele tehnice legate de platforma unde vor fi publicate de către GAL-uri ghidurile și apeluri de selecție, iar beneficiarii își vor depunere proiectele https://gal.afir.ro/ (https://gal.afir.ro/Gal/Lista?h=1&j=TL) , dezbaterile concentrându-se pe :

📌GHIDUL DE IMPLEMENTARE A INTERVENTIEI DR-36F – Componenta: „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate” (versiunea 03);

📌GHIDUL DE IMPLEMENTARE A INTERVENTIEI DR 36 LEADER-Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunități (versiunea 2)

📌MANUALUL DE PROCEDURĂ DR36 (Ediția I, Revizia 0),

La întâlnire au participat și reprezentanți din partea #CRFIR#OJFIR#CDRJ, precum și din partea #CD_FNGAL – secretarul general, dna Veronica Dumbrava și vice-președintele FNGAL_SE , dl. @Dorin Butunoiu.

Acest site nu reprezinta pozitia oficiala a Comisiei Europene. Întrega responsabilitate referitoare la corectitudinea si coerenta acestor informatii apartine persoanelor care au initiat pagina web. Toate informatiile privind Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027, furnizate in aceasta pagina, sunt distribuite GRATUIT si nu sunt destinate comercializarii.

Pentru informatii despre alte Programe desfasurate sub egida Uniunii Europene în România, cât si pentru informatii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteti sa vizitati pagina de internet a Reprezentantei Comisiei Europene în România.

Proiect finantat prin intervenția DR-36 – componenta: Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate.

  • Acord de finantare Nr. 3601F200011923800065 / 15.10.2024,  perioada 15.10.2024-31.12.2029
  • Contract subscvent Nr.1_ 3601F21001192380006/ 15.10.2024 (2024-2028)

Copyright © – 2013 GAL Dobrogea de Nord – Tulcea. Toatate drepturile rezervate.