COMUNICAT În perioada 29-31 iulie 2025, Echipa Administrativă a GAL Dobrogea de Nord Tulcea, a participat la Constanța – Eforie Nord, la Workshop-ul organizat la inițiativa colegilor de la GAL Constanța Centru, cu prezența FNGAL, întâlnire dedicată Grupurilor de Acțiune locală din Regiunea Sud-Est, ce a avut ca temă abordată “Aspecte relevante privind implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală”, respectiv implementarea: #PNDR2014_2020, sm 19.4. Sm 19.2 si #PS2023_2027, DR36 si DR36F. S-au punctat în cadrul întâlnirii aspectele tehnice legate de platforma unde vor fi publicate de către GAL-uri ghidurile și apeluri de selecție, iar beneficiarii își vor depunere proiectele https://gal.afir.ro/ (https://gal.afir.ro/Gal/Lista?h=1&j=TL) , dezbaterile concentrându-se pe : GHIDUL DE IMPLEMENTARE A INTERVENTIEI DR-36F – Componenta: „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate” (versiunea 03); GHIDUL DE IMPLEMENTARE A INTERVENTIEI DR 36 LEADER-Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunități (versiunea 2) MANUALUL DE PROCEDURĂ DR36 (Ediția I, Revizia 0), La întâlnire au participat și reprezentanți din partea #CRFIR, #OJFIR, #CDRJ, precum și din partea #CD_FNGAL – secretarul general, dna Veronica Dumbrava și vice-președintele FNGAL_SE , dl. @Dorin Butunoiu.
ASOCIAȚIA GAL DOBROGEA DE NORD TULCEA anunță organizarea Atelierului de pictură în comuna Niculițel, județul Tulcea, sâmbătă 31.05.2025
ASOCIAȚIA GAL DOBROGEA DE NORD TULCEA anunță organizarea Atelierului de pictură în comuna Niculițel, județul Tulcea, sâmbătă 31.05.2025 IMPORTANT! ASOCIAȚIA GAL DOBROGEA DE NORD TULCEA anunță organizarea Atelierului de pictură în comuna Niculițel, județul Tulcea, sâmbătă 31.05.2025, eveniment dedicat copiilor cu înclinații pentru pictură, care se desfășoară în spiritul zilei de 1 iunie și are ca scop promovarea teritoriului GAL. Așteptăm pentru înscrieri copii pentru a ne bucura împreună de mici surprize, într-o atmosferă minunată, plină de voie bună și energie pozitivă!
În perioada 24 – 26.11.2024 GAL Dobrogea de Nord Tulcea participă la Workshop-ul Retelei Natioonale de Dezvoltare Rurala
În perioada 24 – 26.11.2024 GAL Dobrogea de Nord Tulcea participă la Workshop-ul Retelei Natioonale de Dezvoltare Rurala
În perioada 20-21 martie 2025, Echipa Administrativă a GAL Dobrogea de Nord Tulcea, a participat la Galați, la Workshop-ul organizat de FNGAL
În perioada 20-21 martie 2025, Echipa Administrativă a GAL Dobrogea de Nord Tulcea, a participat la Galați, la Workshop-ul organizat de FNGAL
ASOCIATIA GRUP DE ACTIUNE LOCALA DOBROGEA DE NORD a semnat Acordul cadru si Contractul de finantare
ASOCIATIA GRUP DE ACTIUNE LOCALA DOBROGEA DE NORD a semnat Acordul cadru si Contractul de finantare